Actualitate

Stop consumului de etnobotanice!

Sunt ceea ce vreau să fiu! Este mesajul pe care mai mulţi elevi din Liceul Nichita Stănescu vor să îl transmită adolescenţilor din Prahova în cadrul unei campanii de informare şi sensibilizare asupra pericolelor consumului de etnobotanice. Proiectul lansat astăzi este finanţat de Consiliul Judeţean Prahova şi presupune formarea a 10 voluntari în domeniul prevenirii consumului de droguri. Apoi, voluntarii vor merge în 11 unităţi de învăţământ din Prahova şi le vor vorbi elevilor despre riscurile provocate de consumul acestor substanţe. Iniţiativa tinerilor liceeni ar trebui să se bucure mai mult de sprijinul societăţii civile. Voluntarii vor beneficia şi de sprijinul unor reprezentanţi ai IPJ Prahova, care promit acţiuni mai ferme în domeniul combaterii traficului şi consumului de droguri. Timp de două zile, voluntarii vor fi instruiţi de specialişti de la Centrul de Prevenire şi Consiliere Antidrog Prahova. Vor primi atât informaţii legate de prevenirea consumului de droguri, cât şi primele lecţii în managementul proiectului. Apoi, timp de trei luni, însoţiţi de specialişti, vor ajunge în 11 şcoli din Prahova unde vor încerca să pună în practică ce au învăţat. Tot în cadrul proiectului se va organiza şi un concurs pe tema consecinţelor consumului de etnobotanice.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co