Actualitate

Studiu de trafic la final

Pe parcursul a patru săptămâni, în municipiul Câmpina s-au desfăşurat o serie de recensăminte de trafic, acestea făcând parte dintr-un proiect al Primăriei de refacere a arhitecturii municipiului.
În prima parte, 10 persoane delegate de Primărie au stat în diferite locaţii şi au monitorizat traficul. În săptămâna a treia agenţii de circulaţie, cei de la Ordine Publică, agenţii comunitari împreună cu angajaţii Primăriei au stat de vorbă cu conducători auto, cărora le-au cerut informaţii referitoare la traficul rutier din Câmpina, de unde vin, încotro merg pentru a putea face o analiză de bază care va contribui la rezultatul final.
În ultima săptămână un număr de locuitori ai municipiului au completat chestionare pentru gospodării.
Care sunt concluziile după finalizarea primei etape a studiului?
Deşi au existat mici neînţelegeri la început, acestea au fost rezolvate, studiul de trafic desfăşurându-se în condiţii normale. Cei implicaţi se declară mulţumiţi şi satisfăcuţi de felul în care acesta a decurs, mai ales că pe o perioadă atât e scurtă au putut să strângă foarte multe informaţii. În acelaşi timp, mulţumesc celor care i-au ajutat şi au făcut echipă.
După finalizarea studiului, datele vor fi preluate de firma angajată de Primărie şi în funcţie de acestea se vor şti care sunt străzile aglomerate, dacă se va putea devia traficul, precum şi alte aspecte care vor conduce la fluidizarea acestuia.
Studiul de trafic reprezintă unul din elementele cheie ale studiului de fezabilitate, de rezultatele sale depinzând atât dimensionarea capacităţii de circulaţie cât şi dimensionarea sistemului rutier.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co