Actualitate

Succes dedicat lui Liliac!

Echipa sub 19 ani a Petrolului a oferit un cadou important antrenorului. La începutul acestei săptămâni, Gheorghe Liliac a împlinit 60 de ani iar jucătorii i-au dedicat victoria de la Snagov. În plus, la antrenamentul de astăzi, puștanii Petrolului i-au oferit lui Liliac un tort și i-au cântat ,,La mulți ani” cu ocazia aniversării. Succesul din pădurea Snagovului a fost foarte important având în vedere că trupa petrolistă poate prinde locul 2 în acest final de sezon. Startul partidei a fost colorat de o fumigenă roșie dată de câțiva prieteni ai celor de la Sportul Snagov. Tot ei au dominat începutul jocului și la o fază în careu, snagovenii au obținut un penalti, transformat de jucătorul Sportului. Golul primit i-a ambiționat pe petroliști care au atacat în haită poarta ilfovenilor. Căciulă și coechipierii au avut cinci ocazii de a marca însă ratările au făcut ca la pauză scorul să fie favorabil gazdelor. În partea secundă, Petrolul a reușit să întoarcă rezultatul. La o fază de atac a ”lupilor”, Mihai Constantinescu a fost faultat în careu iar arbitrul a arătat “punctul cu var”. Mario Bratu, căpitanul echipei în premieră, a executat tare și plasat învingându-l pe portar. Galben-albaștrii se puteau desprinde mai devreme dar și ilfovenii au avut o șansă mare de a egala. Golul victorios a venit după un contraatac al ploieștenilor. Raul Bucur a centrat în careu, Mihai Constantinescu a pasat pentru Mario Bratu, acesta a șutat portarul a respins și pe fază, Rareș Simionescu a înscris. A fost a 8-a victorie consecutivă pentru gruparea petrolistă. Datorită acestui succes Petrolul ocupă locul 3, cu 31 de puncte, la un punct distanță de locul doi. Runda viitoare trupa lui Gică Liliac va juca, pe teren propriu, cu CSM Ploiești.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co