Sunt pe val

Au reuşit unscor de egalitatea, 0-0 cu echipa din Omonia Nicosia, şi asta a însemnat mult pentru moralul lor. Este vorba despre jucătorii de la Unirea Câmpina, care în meciul disputat în dimineaţa acestei zile au reuşit să câştige cu 3-0 în faţa adversarilor din judeţul Buzău. Deşi în prima jumătate a meciului jucătorii câmpineni nu s-au „mişcat” foarte bine, cea de-a doua parte a partidei a aparţinut în totalitate elevilor antrenaţi de Pălă. Meciul a fost şi pe placul spectatorilor care obişnuiesc să vină pe stadionul Rafinăriei.
Au început bine campionatul, punctele se adună şi, dacă lucrurile merg tot aşa, este posibil ca visul finanţatorilor, acela de a se clasa în primele la finalul campionatului, să fie „tangibil”.