Actualitate

Suprarealism la Galeria Regală

Centrul Internaţional de Conferinţe din Sinaia găzduieşte o nouă expoziţie de pictură. Artistul Andrei Damo prezintă pe simezele Galeriei Regale peste 30 de lucrări în ulei pe pânză, suprarealiste, de o sensibilitate artistică deosebită. Maestrul, care este deja celebru în arta plastică românească, a expus în galerii renumite din ţară şi din străinătate, însă la Sinaia a poposit pentru prima dată. Aşa cum era de aşteptat, lucrările sale au impresionat publicul larg şi colecţionarii. Andrei Damo s-a născut în Bucureşti pe 17 februarie 1954. A devenit membru al Asociaţiei artiştilor plastici din Bucureşti în 1976, iar un an mai târziu a avut prima expoziţie de pictură, în aula Bibliotecii Universitare. A obţinut premiul „St. Luchian” pentru grafică  şi a fost recomandat pentru “FIVE Thousand-Personalities Of The World” editat de AMERICAN Biographical Institute. Expoziţia de la Casinoul din Sinaia poartă numele “Arcane”, iar denumirea nu este întâmplătoare. În fiecare tablou, pasionaţii artei descoperă lucruri profunde din istorie sau din viaţa de zi cu zi. Expoziţia “Arcane” este deschisă până în luna ianuarie şi poate fi vizitată zilnic, intrarea fiind liberă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co