Surpriză amicală
Victorie de imagine si moral pentru CSM Ploiesti. Echipa de handbal masculin a castigat testul cu vicecampioana Romaniei, CSM Bucuresti. Astazi la pranz, in Sala Olimpia, ploiestenii i-au invins pe “capitalisti” la o diferenta de doua goluri. Asta in conditiile in care gazdele au jucat la doar cateva ore dupa ce au scapat de capriciile iernii, iar oaspetii s-au intors de la Fundata, unde pregatirea fizica i-a dat gata.
Succesul amical s-a configurat in repriza a doua, cand ploiestenii au mentinut tabela la o diferenta mica, in favorea lor. CSM-ul a evoluat fara cateva piese de baza – Alex Farcaș si Turcu accidentati, in timp ce conducatorul de joc Dorin Dragnea a primit interzis la antrenamente din cauza atitudinii necorespunzatoare.
CSM-ul bucurestean s-a prezentat fara vedetele Stavrositu si Novanc. Ploiesteanul Ionut Iancu este numarul 1 in poarta celor din Capitala, dar vrea sa devina si al Romaniei, fiind inca afectat de ratarea calificarii cu nationala la turneul final.



