Tânără batjocorită pentru 100 lei

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 23 de ani și a unei femei de 34 de ani, investigați pentru trafic de persoane.
Potrivit materialului probator, la sfârșitul lunii ianuarie, cei doi ar fi acționat în baza unei înțelegeri prealabile, cu scopul de a obține beneficii materiale. Una dintre persoanele cercetate ar fi preluat victima, o persoană majoră, și ar fi transportat-o într-o zonă izolată. Acolo, cealaltă persoană cercetată ar fi mimat un acces de gelozie, lovind victima în mod repetat și constrângând-o să întrețină acte sexuale cu bărbatul implicat. Aceste fapte ar fi fost filmate cu un telefon mobil.
Ulterior, victima ar fi fost transportată într-o locație din județul Prahova, unde, sub amenințarea difuzării materialului pornografic, ar fi fost constrânsă de către cele două persoane cercetate să întrețină raporturi și acte sexuale cu alți bărbați, în schimbul unor sume cuprinse între 100 și 250 de lei.
Zilele trecute, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea celor două persoanelor cercetate, pentru 24 de ore, ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova dispunând arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.