Actualitate

Teatrul Toma Caragiu dă startul unei luni pline de spectacole

Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești deschide luna octombrie cu spectacole pentru toate gusturile și toate vârstele.

Pe scenă vor prinde viață povești celebre, musicaluri grandioase și montări care au scris istorie în teatrul românesc.

În această toamnă, la Teatrul „Toma Caragiu”, se anunță reprezentații excepționale care promit să transforme fiecare seară într-o experiență memorabilă.

Joi și vineri, de la ora 18:30, publicul este invitat să urmărească „Contele de Monte Cristo”, musicalul inspirat din romanul lui Alexandre Dumas, o poveste de trădare, iubire și răzbunare.

La Teatrul Toma Caragiu Ploiești , pregătirile pentru noi spectacole sunt în toi, astfel că au început deja repetiţiile pentru spectacolul 𝑮𝒂𝒊𝒕̦𝒆𝒍𝒆 de Alexandru Kirițescu – una dintre cele mai savuroase comedii ale dramaturgiei românești.

Sâmbătă seara, tot de la ora 18:30, atmosfera Italiei va fi adusă pe scenă în spectacolul „La vita è bella”, o producție plină de muzică, dans și umor, care promite o explozie de energie și emoție.

Duminică, 5 octombrie, de la ora 18:30, spectatorii se vor întâlni cu celebra piesă „Birlic”, în care un funcționar modest descoperă intriga și superficialitatea vieții din Capitală.

Tot duminică, cei mici sunt așteptați la Sala Teatrului de Animație Imaginario, unde „Vrăjitorul din Oz” îi va purta într-o aventură plină de magie și prietenie, cu reprezentații programate de la orele 10:30 și 12:00.

Biletele pot fi achiziţionate de la agenția teatrului sau online, pe site-ul www.teatruploiesti.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co