Terapie gratuită pentru copiii cu autism, în Prahova
Vești importante pentru părinții și familiile persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist! Casa de Asigurări de Sănătate Prahova reamintește că, la nivel județean, se desfășoară Subprogramul Național de Servicii Conexe pentru sănătate mintală, dedicat în mod special celor care suferă de autism.
Atât copiii, cât și adulții diagnosticați cu tulburări din spectru autist pot beneficia gratuit – în limita fondurilor – de servicii de psihoterapie, consiliere psihologică clinică sau intervenții de tip logopedie și psihopedagogie specială.
Intervențiile sunt validate științific și adaptate fiecărui caz în parte. Se elaborează un plan de intervenție personalizat pentru fiecare beneficiar.
Programul este acoperit de CAS Prahova, care decontează până la două ședințe de terapie pe zi, fiecare cu durata de 50 de minute. Valoarea unei ședințe este de 135 de lei.
În acest moment, în județul Prahova sunt doi furnizori autorizați care lucrează în parteneriat cu CAS Prahova:
Pentru informații suplimentare sau pentru programări, părinții sunt îndemnați să contacteze direct centrele acreditate. Accesul la terapie este esențial, iar intervențiile timpurii pot face o diferență majoră în viața copiilor și a familiilor lor.



