Actualitate

Teste stabilite, urmează lotul

Petrolul și-a stabilit, în mare parte, coordonatele perioadei de pregătiri din această iarnă. Liderul Seriei a III-a va efectua doua stagii centralizate şi va susţine nouă jocuri test, lista amicalelor din meciurile amicale fiind, la rândul ei, aproape definitivată. Petroliştii vor începe treaba la mijlocul săptămânii viitoare cănd este programată reunirea lotului, tot atunci urmând să se desfăşoare şi primul antrenament, pe „Ilie Oană”. Apoi, timp de zece zile, pregătirile se vor derula la Ploieşti, perioada încheindu-se, pe 20 ianuarie, cu un joc de verificare, în compania unui adversar ce urmează să fie stabilit. După două zile libere, „lupii” vor urca la munte, pentru primul cantonament, ce se va desfăşura la Cheile Grădiştei. „Chinul” fotbaliștilor lui Romulus Ciobanu va fi „îndulcit”, însă, şi de disputarea a două partide amicale, la finele lunii ianuarie, cu Cetate Rășnov şi AS Braşov. În intervalul 6-16 februarie, este programat cel de-al doilea cantonament, găzduit de către Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea. Perioadă în care au fost antamate trei jocuri test, cu Unirea Slobozia, FC Argeş și Chindia Târgovişte. Seria meciurilor amicale vor urma după revenirea la Ploieşti, cu jocuri contra liderului Seriei a II-a, Progresul Spartac Bucureşti, cu colega de serie CS Aninoasa și încă un adversar ce va fi stabilit. Până la reluarea pregătirilor, oficialii „galben-albaştrilor” vor definitiva şi componenţa lotului, în zilele următoare urmând să se lămurească atât lista sosirilor, cât şi cea a plecărilor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co