Trafic restrictionat în Ploiești de Ziua Europei si Ziua Independentei

Traficul din Ploiesti a fost inchis, astazi, in zona dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ – intrarea B, pentru desfășurarea manifestărilor dedicate Zilei Europei.
Pentru a marca Ziua Independentei Nationale a Romaniei, oficialitatile prahovene vor organiza o ceremonie si maine. Totodată, Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat închiderea circulației rutiere vineri – 10 mai 2024, între orele 10.30 – 12.30, în zona Monumentului Vânătorilor de la Gara de Sud (inclusiv sensul giratoriu), pentru desfășurarea ceremoniilor dedicate sărbătoririi Zilei Independenței Naționale a României.
Municipalitatea le recomandă conducătorilor auto să utilizeze rute ocolitoare, în contextul acestor restricționări rutiere.