Actualitate

Traficanţi prinşi cu droguri ascunse în canapele, gresie şi aparate de cafea

Aproape 540 de acțiuni antidrog în primele 7 luni ale anului 2025!

Între 1 ianuarie și 31 iulie 2025, structurile specializate de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii DIICOT, au desfășurat 538 de acțiuni operative pentru destructurarea rețelelor de trafic de droguri, vizând activitatea infracțională a 1.681 de persoane.

În cadrul acestor operațiuni, au fost puse în executare 1.830 de mandate de percheziție domiciliară, fiind reținute 953 de persoane, dintre care 639 au fost arestate preventiv sau la domiciliu, iar 141 se află sub control judiciar.

Bilanțul confiscărilor este semnificativ:
• aproape 2 tone de droguri, dintre care 930 de kilograme de droguri de mare risc și peste 1.000 de kilograme de droguri de risc
• 1.741 de plante de canabis
• 39.137 de comprimate
• peste 630 de kilograme de masă vegetală verde cu THC (din care aproximativ 190 de kilograme erau deja uscate)

Poliţiştii antidrog din Teleorman, împreună cu procurorii DIICOT au documentat activitatea infracţională a doua persoane, de 29 de ani și 22 de ani, cercetate pentru trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc. Bărbatul de 29 de ani, aflat în Spania, a trimis în România 53 de kilograme de canabis ascunse în canapele. Întors în țară, a fost prins în flagrant în București, alături de complicele său.

Târgu Mureș: 170 de kilograme de canabis și 5 kilograme de cocaină au fost aduse din Spania, disimulate într-un transport de gresie şi tonomate de cafea. Valoarea de piață – aproximativ 3 milioane de euro. Substanțele interzise, cu o valoare de piață de aproximativ 3 milioane de euro, descoperite în interiorul a 4 tonomate de cafea, au fost indisponibilizate la data de 17 iulie 2025, în cadrul unei acțiuni de prindere în flagrant delict, realizată de către polițiști, în județul Arad. În același dosar, au fost descoperite și 80 de kilograme de canabis într-un depozit din Cluj-Napoca.

Craiova: Un bărbat de 34 de ani a expediat din Spania 48 de kilograme de canabis, ascunse în colete cu produse alimentare. A fost prins la Filiași, având asupra lui și documente de identitate false.

Brașov: Două persoane au fost surprinse în timp ce pregăteau un laborator pentru producerea de metamfetamină și MDMA. Zeci de kilograme de substanțe chimice și echipamente industriale au fost confiscate, intervenția având loc înainte de începerea producției.

Acțiunile ample și rezultatele obținute reflectă intensificarea luptei împotriva traficului de droguri, autoritățile transmițând un mesaj ferm că astfel de activități vor fi depistate și sancționate cu maximă promptitudine.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co