Actualitate

Trei jucători noi în cantonamentul din Turcia

Petrolul a ajuns în cantonamentul din Turcia cu trei jucători noi față de stagiul din Poiana Brașov. Este vorba despre portarul Raul Avram, fundașul central Petru Racu și fundașul stânga Ștefan Ștefanovici. Avram a revenit la petroliști după ce ultima oară a apărat poarta Farului Constanța. Racu are 31 de ani, este internațional moldovean, are în CV-ul său trei titluri de campion al Moldovei, obținute cu Milsami Orhei și, de două ori, cu Sheriff Tiraspol. Jucătorul a evoluat ultima dată în Azerbaidjan, la Neftchi Baku. Ștefanovici provine de la Sporting Juniorul Vaslui și este component al reprezentativei U17 a României. Antrenorul Flavius Stoican are 22 de jucători în al doilea stagiu de pregătire și mai așteaptă alți 4-5 jucători cu pretenții.
Astăzi după-amiază lotul a făcut un prim antrenament după un zbor de câteva ore cu avionul. Delegația „galben-albaștrilor” a ajuns în Turcia după o scurtă escală la Istanbul apoi s-a ajuns la Ankara și de acolo trupa petrolistă și-a continuat drumul, cu autocarul clubului, către stabilimentul care îi va găzdui timp de două săptămâni.
Pe parcursul stagiului din Turcia, „lupii” vor susține cinci jocuri de pregătire, patru dintre adversarii echipei lui Flavius Stoican fiind deja cunoscuți. Astfel, Petrolul va întâlni în primul test, pe 12 iunie, o grupare din liga a doua turcă. Apoi vor fi partide cu două formații din primul eșalon iranian, și o alta din prima ligă a Turkmenistanului, iar ultimul adversar va fi stabilit la fața locului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co