Actualitate

Trei zile de petrecere

Serbările toamnei sunt în desfășurare în Ploiești! Târgul a devenit deja o tradiție în municipiu, dar anul acesta organizatorii au dus totul la un alt nivel. Chiar dacă sunt numai trei zile de petrecere, ploieștenii au parte de tot ce și-ar putea dori. Roșii, castraveți, ardei sau ceapă – sunt numai câteva din legumele pe care le găsiți expuse la tarabe. Nu au fost uitate nici produsele tradiționale – brânza și pastrama își așteaptă cumpărătorii, la prețuri chiar mai mici decât anul trecut. Producătorii au venit din toate zonele țării – Rm. Vâlcea, Sibiu, Argeș si Călărași. Valea Doftanei are și ea reprezentanți, care au venit să îmbie ploieștenii cu păstrăvi proaspeți și afumați. Nini Măcelarul, un cunoscut al ploieștenilor, are și el un stand, ce-i drept, ceva mai aparte. A expus un porc și două bovine, care au trezit amuzamentul celor mici. Alături de struguri și prune, nu puteau lipsi nici băuturile. Mustul, vinul și țuica românească atrag oamenii ca un magnet. Si pentru ca masa să fie completă, puteți cumpăra chiar și dulciuri, bineînțeles și acestea fiind tradiționale. Pentru pofticioșii care nu au răbdare să ajungă până acasă, au fost încinse grătarele, de unde își pot cumpăra orice le poftește inima. Nu au fost uitate nici blănurile, întrucât iarna se apropie cu repeziciune. Până atunci, însă, se vând florile de sezon – crizantemele și mușcatele sunt la cea mai mare căutare. Iar pentru a fi petrecerea completă, ploieștenii au parte și de un spectacol, pe o scenă amplasată în parcul din fața Halelor Centrale. Trei zile de petrecere – asta a organizat Hale și Piețe cu ocazia Sărbătorii Toamnei din acest an. Dacă încă nu ați fost să vă aprovizionați pentru iarnă, grăbiți-vă! Duminică este ultima zi!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co