Actualitate

Tricolorul a reușit eventul!

Tricolorul LMV Ploiești a reușit eventul în voleiul masculin românesc! După ce a câștigat titlul, cu un punct mai mult decât Arcada Galați, Tricolorul a cucerit și Cupa României chiar pe terenul trupei moldovene.

Pentru cel mai galonat voleibalist român al ultimelor două decenii, eventul a coincis cu retragerea.

În luna în care va împlini 37 de ani, Bogdan Olteanu a decis să pună punct carierei de jucător. Titlul național și Cupa României l-au determinat pe Olteanu să se retragă din activitate. El a revenit în România anul trecut, după o lungă perioadă în care a evoluat în campionate puternice din lume și unde a realizat multe performanțe. Își dorea să aibă în palmares și titlurile naționale, iar faptul că a reușit acest lucru l-a convins să se oprească și să se dedice, în continuare, familiei.

Olteanu a declarat, la final, pentru Digisport: „Am reușit la sfârșitul campionatului să mă retrag cu două medalii de aur la gât. Este minunat, mai mult de atât nu știu, mai mult de atât nu ai ce să-ți dorești!”. Mai mult de atât nici clubul ploieștean nu-și putea dori la doar trei ani de la promovarea în Divizia A1. Cupa României a fost adjudecată după ce “tricolorii” s-au impus, 3-2 la general, în urma unei confruntări superbe. Primul set le-a aparținut, însă următoarele două au fost câștigate de gazde. ”Galben-albaştrii” au avut puterea să revină și au egalat situația la seturi. Fiind, în acest sezon, adevărați specialiști ai tie-break-ului, ploieștenii s-au impus clar în setul decisiv și au declanșat fiesta în sala din Galați.

Fiind ultimul meci pentru Bogdan Olteanu, colegii l-au purtat pe brațe și l-au aruncat în aer în momentele de bucurie, ca un gest de apreciere pentru evoluția din acest sezon, dar și pentru întreaga sa activitate. Voleibaliștii Tricolorului au fost susținuți de conducere, suporteri și familiile acestora, toți bucurându-se de performanțe deosebite.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co