Ultima etapă Dew Tour

Turneul de snowboarding Dew Tour 2011 se apropie de final, iar ultima etapă va fi organizată în staţiunea Predeal mâine, pe pârtia Variantă. Este singura competiţie profesionistă Tiket To Ride organizată în România în acest an şi se desfăşoară sub sloganul „Du-ţi placa acolo unde îţi este locul”. Peste 60 de rideri sunt aşteptaţi să se întreacă pe cel mai cunoscut circuit competiţional de snowboarding, iar juriul va decide câştigătorii ţinând cont de mai multe criterii: autenticitate, creativitate şi inovaţie. Concursul se va înceia la finalul zilei cu o festivitate de priemiere în cadrul căreia se vor oferi premii în valoare de 7.500 de euro. Aşadar, toţi pasionaţii sporturilor extreme sunt aşteptaţi să se înscrie, iar spectatorii sunt invitaţi să-şi încurajeze favoriţii.