Un “circ al foamei”?

„Atunci îl numim monument al oraşului şi îl lăsăm în continuare aşa! Înseamnă că este reprezentativ!” Aceasta a fost reacţia viceprimarului câmpinean Ion Dragomir, referitor la faptul că nu se ştie care va fi rezultatul procesului ce va fi demarat curând, proces care ar trebui, o dată pentru totdeauna, să stabilească soarta blocului din zona centrală a municipiului Câmpina. În acest sens, Consiliul Local şi-a dat acordul de principiu, în ceea ce priveşte angajarea unui avocat, care să reprezinte interesele administraţiei locale. În ceea ce priveşte măsurile ce se pot lua împotriva propritarului clădirii, clădire cu mari probleme, viceprimarul a declarat în conferinţa de presă că… multe nu se pot face.
Ce se va întâmpla de acum încolo? Greu de spus! Cert este că respectiva construcţie „tronează” de ani de zile în centru municipiului. Acum rămâne de văzut dacă avocatul care va fi angajat de administraţie va reuşi să reprezinte aşa cum trebuie interesele câmpinenilor.
httpv://www.youtube.com/watch?v=qub5IVUg5QQ