Actualitate

Un motociclist a murit în accidentul rutier de la Tinosu

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 20 ianuarie a.c, au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 101G, în afara localității Tinosu.

Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 24 de ani, care circula cu un motociclu, din direcția Tinosu către Predești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 46 de ani, care circula din sens opus.

În urma producerii accidentului a rezultat decesul motociclistului și vătămarea corporală a conducătorului auto de 46 de ani precum și a unei femei de 45 de ani, a unui tânăr de 21 de ani dar și a unei minore de 17 ani, pasageri în autoturism.

Persoanele au fost fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Ploiești au intervenit, de urgență, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic).

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co