Un nou termen pentru Ghiță
By
8 iunie a fost termenul acordat de Tribunalul Prahova, în urma cererii de emitere a unui mandat de arestare pe numele lui Sebastian Ghiță, cerere făcută de DNA Ploiești în dosarul ”Herțanu”, în care fostul deputat este urmărit penal pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat.
Astăzi, Tribunalul Prahova a acordat pentru data de 15 iunie termen pentru audierea acestuia prin videoconferință. Până în acest moment, pe numele lui Sebastian Ghiță au fost solicitate cinci mandate de arestare, iar instanța a confirmat, momentan, trei.



