Actualitate

Un turist a murit în Bucegi

Un turist a murit, în week-end, în munţii Bucegi, după ce a alunecat de pe o stâncă pe Jepii Mici. Traseul este cunoscut ca deosebit de periculos, iarna fiind închis. Avertismentul salvamontiştilor a fost ignorat de cinci turişti, care au hotărât să coboare de la Crucea Caraiman în staţiunea Buşteni pe o potecă de pe Valea Caraiman. Niciunul dintre ei nu era echipat corespunzător, iar un moment de neatenţie i-a fost fatal tânărului de 24 ani din Bucureşti. Tânărul a alunecat şi s-a rostogolit câşiva zeci de metri printre stânci, s-a lovit la cap şi a rămas inconştient. Salvamontiştii au ajuns imediat la el, i-au acordat primul ajutor, dar, din păcate, nu a supravieţuit. Intervenţia salvatorilor montani a fost deosebit de dificilă, deoarece zona unde turistul a căzut este extrem de periculoasă. Salvamontiştii îi avertizează pe turişti că traseele din Bucegi sunt închise deoarece sunt foarte periculoase în această perioadă, iar inconştienţa şi teribilismul pot transforma o drumeţie montană într-o tragedie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co