Imobiliare Valea Prahovei
Invatamant

UPG Ploiești, producător de energie electrică

Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești va deveni din anul 2020 producător de energie electrică.
În două dintre parcările instituției vor fi montate panouri fotovoltaice.
În urma unui calcul economic s-a stabilit că puterea instalată va fi de 180 de KW.
Astfel, se acoperă vârful de consum al Universității și nu se generează în plus energie electrică în sistem.
Beneficiile proiectului sunt multiple. Investiția este realizată prin programul Energy Services Company, iar costurile vor fi suportate de către o mare companie furnizoare de energie electrică.
Universitatea de Petrol și Gaze mai are încă alte două proiecte prin care se promovează resursele de energie verde.
Unul dintre ele se referă la folosirea energiei geotermale.
Două corpuri de clădire din cadrul UPG vor fi încălzite prin pompele de căldură, utilizând energia termică a apei extrase din 8 sonde, săpate la o adâncime de circa 100 de metri.
Lucrarea va fi finanțată din fonduri norvegiene, prin programul Innovation Norway.
Al treilea proiect vizează crearea unui sistem de înmagazinare în sol a energiei termice provenite de la apa caldă.
La această inițiativă participă un consorțiu de universități din trei țări: România, Olanda și Germania.
Țara noastră, prin Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești este și coordonatorul proiectului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co