Urmează înfruntările decisive
Petrolul ’52 Ploiești va avea parte, în perioada următoare, de confruntări decisive. Trofeul suprem al Cupei României și partidele, tur-retur, pentru accederea în liga a treia. Petrolul va înfrunta, miercuri, 7 iunie, pe CS Păulești, în finala competiției. Câștigătoarea Cupei României, faza județeană, se va stabili pe arena ,,Ilie Oană” așa cum s-a întâmplat și cu cea națională. Gruparea petrolistă s-a calificat în ultimul act după ce AFC Brebu s-a retras in semifinale, în timp ce Păuleștiul a trecut, în aceași fază, de AFC Bănești. O zi mai devreme, conducerea și suporterii vor avea o nouă ,,înfățișare” cu Primăria Ploiești în privința cedării scutului și a mărcilor. Pe lângă adversarul din competiția surprizelor, campioana prahoveană își cunoaște oponentul și din barajul de promovare. Petrolul va întâlni o echipă din Dâmboviţa. La mare luptă, în campionatul din județul vecin, sunt Dentaș Tărtăşeşti, Recolta Gura Şuţii și Gloria Gaz Metan Corneşti. Câștigătoarea seriei dâmbovițene se va decide în ultima etapă. Și fotbaliștii petroliști mai au o singură rundă din acest sezon al elitei prahovene. Mâine, după-amiază, Tudor și coechipierii vor juca la Mănești Coada Izvorului. Pentru staff și jucători va fi ultima repetiție, oficială, cu public, înaintea partidelor cu titlurile ,,pe masă”.



