URSI CAPTURATI PE VALEA PRAHOVEI

Localnicii si turistii din statiunile de pe Valea Prahovei pot rasufla in sfarsit usurati: padurarii, salvamontistii si jandarmii montani au demarat o actiune de strangere a ursilor care le-au dat atatea batai de cap in aceasta vara. In statiunea Busteni, orasul preferat de ursii din masivul Bucegi, a avut loc azi-noapte prima panda in urma careia au fost capturati 3 ursi. In capcana asezata chiar langa tomberoanele la care animalele erau obisnuite sa vina in fiecare noapte, padurarii au pus bucati de peste care prin mirosul lor au ademenit animalele salbatice. Desi asteptarea a fost lunga, dupa miezul noptii o ursoaica si doi pui in cautare de hrana au intrat in cusca special amenajata.
Pentru a-i putea recupera din cusca in care erau inchisi, un specialist veterinar a pregatit mai multe doze de tranchilizant. Actiunea de prindere a ursilor i-a bucurat pe localnicii care traiau cu teama ca pot fi atacati oricand. Dupa ce au fost masurati si li s-au luat probe de blana, ursii au fost urcati in vehiculul special care i-a transportat la destinatie, mai exact in zona Maneciu din judetul Prahova. Specialistii care au participat la actiune spun ca aceasta a fost un succes.
Acestia nu au fost insa primii ursi indepartati din zona statiunii Busteni. Padurarii au fost nevoiti sa impuste doi ursi cu comportament deviat care puneau probleme turistilor aflati pe Valea Superioara a Prahovei. In zilele urmatoare din zona statiunilor Busteni si Azuga vor mai fi indepartati inca 8 ursi, dintre care 3 adulti si 5 pui. Deasemenea va mai fi impuscat inca un urs din fondul nerecoltat din urma sezonului de vanatoare 2011 – 2012.