Actualitate

Valea Cerbului nu a scăpat de gunoaie

O amplă acţiune de curăţenie desfăşurată la nivel naţional şi sute de gunoaie rămase în urma ei. La doar câteva zile după încheierea campaniei „Let s do it, România”, Valea Cerbului din Buşteni arată ca o rampă de gunoi. Locul de campare unde sâmbătă prefectul judeţului Prahova a făcut voluntariat este înţesat de hârtii, farfurii şi pahare din plastic, celofane, lemne arse şi multe alte resturi. Concluzia în urma acestei campanii: ori curăţenia în zonă nu s-a făcut aşa cum ar fi trebuit, ori participanţii la festivalul moto încheiat duminică seară, au făcut mizerie mare. Cert este că toţi sacii cu deşeuri colectaţi sâmbătă în cadrul campaniei au rămas depozitaţi până azi de dimineaţă la marginea pădurii, când firma de salubritate i-a ridicat. În zonă au fost trimişi şi câţiva muncitori pentru a face curăţenie. Turiştii care au ajuns astăzi în zonă au rămas şocaţi. Se aşteptau să găsească Valea Cerbului mult mai curată, însă la fiecare pas au dat de gunoaie. Conform statisticilor, în judeţul Prahova, campania „Let s do it, România”, a mobilizat 7.500 de voluntari, care au strâns 204 tone de deşeuri. Deşi pe hârtie statistica artă bine, pe teren vedem contrariul. Mai sunt multe deşeuri de strâns pentru a avea zone cu adevărat curate şi mai trebuie să învăţăm o lecţie importantă: cea a bunului simţ.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co