Vânătoare ilegală cu tehnologie militară: şapte suspecți duși la audieri

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, alături de structurile specializate – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Criminalistic, au desfășurat marţi, şase percheziții domiciliare în județele Prahova, Ialomița și Ilfov.
Acțiunea a avut loc într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind comiterea infracțiunilor de braconaj, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Conform datelor din anchetă, în perioada decembrie 2024 – aprilie 2025, persoanele vizate ar fi deținut, utilizat și comercializat dispozitive interzise, precum amortizoare de zgomot și sisteme de termoviziune, montate pe arme letale deținute legal, în scopul braconajului de faună sălbatică.
Pentru audieri, la sediul poliției au fost conduse şapte persoane.
Intervenția a fost sprijinită de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) Prahova.