Vara 2025 vine cu stil! Tendinţele care fac furori
Anul 2025 vine cu forțe proaspete în modă și frumusețe! Specialiștii au stabilit deja tendințele care ne vor colora stilul de viață, iar designeri de beauty au lansat deja direcțiile-cheie în culori, coafuri, machiaj și manichiură.
Culoarea anului, desemnată de Institutul Pantone, este Mocha Mousse – un maro elegant și cald, inspirat de o combinație între cafeaua cu lapte și un mousse fin de ciocolată. Această nuanță promite să domine nu doar garderoba, ci și paleta de machiaj, decorul unghiilor și chiar părul.
Alături de Mocha Mousse, în 2025 vom vedea o explozie de culori vibrante.
Când vine vorba de păr, 2025 pune accent pe naturalețe și stil personalizat.
Blondul cald, caramelul și aramiul, pun în valoare tenul; castaniul ciocolatiu – pentru un look elegant și matur.
În machiaj, contrastul e cuvântul-cheie: buzele roșii sau în degrade ombré vor atrage toate privirile.
Stilul “no make-up” continuă să domine, punând accent pe un ten curat, luminos și natural.
Pentru cele curajoase, machiajul grafic cu tușuri colorate și mascara în nuanțe precum albastru sau verde promite efecte spectaculoase.
Ultimul capitol al tendințelor pentru 2025, dar cu siguranță nu cel mai puțin important, este moda. De fapt, ea reunește elegant toate celelalte elemente – culoare, textură, expresivitate și atitudine.
Anul 2025 aduce o schimbare clară de perspectivă: accentul se mută pe stilul personal, autentic și coerent cu valorile individuale. Hainele nu mai sunt doar o alegere estetică, ci o extensie a stilului de viață – așa că fiecare piesă din garderobă trebuie aleasă cu atenție şi sens.
În 2025, vor domina și mixurile neașteptate de texturi – combinații care, până nu demult, păreau extravagante sau greu de purtat, devin acum o normalitate și un mod creativ de exprimare vizuală.



