Varianta Ocolitoare Azuga–Bușteni prinde contur
Lucrările la Varianta Ocolitoare Azuga–Bușteni avansează conform planificării, anunță Consiliul Județean Prahova. Marţi, o echipă a instituției, împreună cu Virgiliu-Daniel Nanu, a efectuat o vizită pe șantier pentru a verifica stadiul implementării acestui proiect major de infrastructură, considerat esențial pentru fluidizarea traficului pe Valea Prahovei.
Pe traseul viitoarei variante ocolitoare, constructorul menține un ritm susținut de lucru, cu mai multe fronturi deschise simultan. Segmentarea traseului permite derularea în paralel a operațiunilor complexe prevăzute în proiect: realizarea viaductelor, a pasajelor peste calea ferată, a podurilor peste râul Prahova, lucrări de subtraversare, consolidări de versanți și amenajarea nodurilor rutiere.
Viitoarea șosea va avea o lungime totală de 9,4 kilometri, iar valoarea investiției se ridică la aproximativ 844 milioane lei. Proiectul este implementat în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și finanțat prin Programul Operațional de Transport. Durata estimată de execuție este de 30 de luni.
Principalul obiectiv al variantei ocolitoare este degrevarea DN1 și eliminarea traficului de tranzit din centrele orașelor Bușteni și Azuga, ceea ce va reduce considerabil blocajele rutiere care afectează zilnic atât locuitorii, cât și turiștii.
Consiliul Județean Prahova subliniază că monitorizează constant evoluția acestui proiect strategic și va continua colaborarea cu toate instituțiile implicate, pentru respectarea termenelor și desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță.



