Vecine, vecine…

By
În viaţă nu-ţi este dat să-ţi alegi rudele, dar nici… vecinii. La asta s-au gândit mai mulţi tineri din Ploieşti, care locuiesc în aceeaşi zonă a oraşului şi care, având neînţelegi mai vechi, au ajuns la bătaie. Conflictul a degenerat, aşa că doi dintre ei au distrus maşina celui cu care se se certau, cu ajutorul topoarelor. Victima susţine chiar că ar fi fost ameninţată şi cu o armă de foc. Cercetările sunt continuate faţă de toţi participanţii la conflict, măsurile legale urmând a fi aplicate în vederea asigurării unui climat de siguranţă civică în zona respectivă.