Viața i s-a scurs… în șanț
Un bărbat de 46 de ani din Bărcănești și-a găsit sfârșitul într-un canal de colectare din comună. Vecinii i-au găsit trupul neînsuflețit, alături de-o sticlă cu bere. Locuia cu unul dintre frați și lucra ca văcar. Obișnuia să mai bea și localnicii cred că tot consumul de alcool ar fi cauza decesului. În plus, suferea și de o boală de plămâni, ca și mama sa, aflată în comă, într-o unitate medicală. Vecinii cred că bărbatul a căzut în șanț, nu s-a mai putut ridica și a murit de frig, peste noapte. Decesul bărbatului este investigat de oamenii legii.
Toată familia răposatului trăia din pensia de 500 de lei a mamei acestuia și din banii pe care îi obținea el muncind cu ziua, așa încât rudele nu știu de unde vor face rost de cele necesare pentru înmormîntare.



