Victime racolate prin metoda „loverboy” – 39 de percheziții
Rețea de trafic de persoane și proxenetism, anihilată de procurorii DIICOT și polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate! În această dimineață, au avut loc 39 de percheziții domiciliare, în Capitală și în 10 județe din țară. Acțiunea vizează o grupare infracțională organizată, acuzată de trafic de persoane, proxenetism și spălarea banilor.
Potrivit anchetatorilor, totul ar fi început în anul 2019, când patru persoane din București, legate între ele prin relații de familie, ar fi pus bazele unei rețele de criminalitate organizată. Ulterior, gruparea s-ar fi extins, ajungând la 11 membri, specializați în racolarea de tineri și tinere prin metoda „loverboy” – o tehnică manipulativă folosită pentru a seduce victimele și a le atrage în capcana exploatării sexuale.
27 de victime au fost identificate până în prezent, majoritatea provenind din familii dezorganizate sau din centre de plasament. După racolare, tinerii erau trimişi în Marea Britanie, unde erau obligaţi să se prostitueze. Membrii grupării le asigurau transportul, dar și locuințe în care să își desfășoare activitatea.
Banii obținuți – estimați la peste 5,3 milioane de lei – ar fi fost colectați de suspecți și investiți în bunuri de lux și proprietăți, în scopul spălării provenienței ilicite.
În paralel cu acțiunea din România, polițiști din Marea Britanie, din cadrul London Metropolitan Police, au efectuat percheziții coordonate pe teritoriul Regatului Unit. Totul s-a desfășurat în baza unei echipe comune de anchetă, formate în noiembrie 2024, sub egida EUROJUST.
Reprezentanți ai Europol și ai Jandarmeriei Române au oferit sprijin în derularea perchezițiilor. Audierile suspecților au loc la sediul DIICOT – Structura Centrală din București.
Autoritățile subliniază că toate persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de drepturile procesuale prevăzute de lege.



