Victoraș l-a învins pe Grigoraș
Victoraș Astafei a adus speranța în tabăra Petrolului. Și i-a stricat debutul lui Petre Grigoraș pe banca Timișoarei. Astafei a redebutat în tricoul galben-albastru și a marcat, el făcându-și un obicei de a scutura plasa atunci când joacă pentru prima oară. A făcut-o și pe “Dan Păltinișanu” în prima repriză. Ziani a centrat de pe partea dreaptă, vârful Pacar (Pațar) a lăsat mingea pentru Astafei, iar acesta a trimis-o elegant, la coltul lung al porții apărate de Strauss.
Bucuria este imensă, a spus Victoraș după meci, mai ales că echipa nu mai câștigase de patru luni de zile. El și coechipierii promit că vor lupta până la capăt. Astafei susține că cel mai mai important este să lege victoriile pentru că sunt meciurile directe de 6 puncte iar situația se poate răsturna în orice moment. Momente dramatice au trăit și petroliștii pe “Dan Paltinișanu”. Însă și de data aceasta portarul Alberto Cobrea și șansa au făcut ca Petrolul să câștige după 10 meciuri. Defensiva petrolistă a avut noroc la unele faze, iar când acesta dispărea, apărea căpitanul Cobrea, autor a patru intervenții de mare portar. Antrenorul Ionel “Jerry” Gane a spus după meci că Petrolul are nevoie doar de victorii și trebuie să meargă pe această linie până la final. Ionel Gane se află la a 9-a victorie din carieră iar echipa sa a bătut Timișoara când era mai important.
Ploieștenii au pierdut trei meciuri consecutive în Banat, dar a patra oară n-au mai răbdat și au câștigat. Dar au și rămas, peste noapte, la Timișoara pentru a evita oboseala. Astăzi, lotul a făcut un antrenament de refacere iar după a revenit la Ploiești cu autocarul. 7 puncte este distanța dintre Poli ACS Timișoara și Petrolul, ultimele două clasate. Și tot de atâtea ar mai avea nevoie “găzarii” pentru a îndeplini baremul de 15 puncte, obligatoriu în liga a doua. Diferența se poate reduce dacă sâmbătă după-amiază, Petrolul lui Ionel Gane învinge, pe “Ilie Oana”, Voluntariul pregătit de Ionel Ganea.