Actualitate

Vlas la tribunal

Tapul ispasitor pentru pacaleala nationala FNI, Ioana Maria Vlas, nu mai suporta detentia.  Condamnata la 10 ani de inchisoare in dosarul FNI si alti 8 in dosarul FNA, Vlas a formulat o cerere de contopire a pedepselor pentru a-si scurta perioada de detentie. Procesul a inceput, insa cu stangul, cu o amanare, din cauza lipsei aparatorului desemnat din oficiu. Vlas s-a prezentat la proces inca de dimineata, dupa ce a fost adusa aici de la penitenciarul Targsor. Avocatul va fi sanctionat cu amenda, la cererea completului de judecata, pentru absenta nemotivata. De la dosar a lipsit si o sentinta penala pe care  Tribunalul Bucuresti nu a trimis-o la timp. In dosarul FNI, Vlas a fost condamnata definitiv de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, in timp ce, la hotararea pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul privind Fondul National de Acumulare, unde a primit 8 de ani inchisoare, aceasta a formulat recurs. In data de 27 ianuarie, ea a renuntat, la aceasta cale de atac, pentru a putea cere contopirea pedepselor. Daca Tribunalul Prahova ii va contopi pedepsele, ea va executa pedeapsa cea mai mare, adica 10 ani, din dosarul FNI – la care se poate adauga un spor de maximum cinci ani, acesta din urma ramanand la latitudinea judecatorilor. In dosarul FNA, Vlas este acuzata ca ar fi indus si mentinut in eroare, in perioada 1 aprilie – 1 decembrie 1999 si, respectiv, 1 martie – 20 aprilie 2000, peste 13.000 de investitori carora le-ar fi pricinuit o paguba de aproximativ 25 de miliarde de lei.

Targul National Imobiliar
1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co