Voluntari Petrolul ’52
La Petrolul ’52 doar jucătorii sunt plătiți. În rest, toată lumea face voluntariat. Deocamdată, pentru că la un moment dat oficialii clubului, antrenorii și maseurii trebuiesc plătiți. Președintele Cristi Vlad spune că situația se va regla. Ei au considerat că importanți sunt jucătorii. Să vadă că sunt plătiți la timp, indiferent că primesc salariile sau vreo primă de joc. În iarnă sau poate la începutul anului viitor își vor stabili și ei remunerația, în funcție de posibilitățile clubului.
Nu banii sunt cauza pentru care secundul Nae Constantin vrea să plece. Cel puțin asta susțin Grigore și Vlad. Tavi spune că va avea o discuție cu Nae după ce acesta se va întoarce de la amatori și până atunci nu se gândește la alt înlocuitor. Fost coechipier cu amândoi, președintele Vlad speră ca Nae să rămână și se înclină în fața suporterilor, deoarece fără ei ar fi fost tare greu.
Cum marca, palmaresul și sigla se lasă așteptate, Cristi Vlad a spus că va face o nouă adresă Consiliului Local pentru că toate acestea li se cuvin așa cum trebuie folosită și baza de pregătire de la Crângul lui Bot.