Actualitate

Vrea o promovare și la naționala “mare”

Mario Bratu este cel care a adus primele puncte Petrolului în acest sezon. Se întâmpla chiar în prima etapă a campionatului, pe terenul celor de la Metaloglobus. Micuțul fotbalist a prins un șut de senzație mingea ducându-se în transversală și apoi în plasă. A fost un gol gol venit în prelungirile jocului și cu ajutorul căruia Petrolul s-a impus. Într-un interviu pentru siteul oficial al clubului, Bratu a povestit sentimentele de la acea execuție:”Atunci am trăit cel mai frumos sentiment din cariera mea de fotbalist de până acum! Nu există senzație mai plăcută decât atunci când dai gol pentru echipa ta de suflet! – a spus talentatul jucător. Însă de la acel joc el nu a mai înscris și este conștient că trebuie să muncească foarte mult pentru a se impune. Mai ales la capitolul forță acolo unde este deficitar. Mijlocașul a descris și momentul în care a debutat la echipa ”mare”:”Eram atât de emoționat, încât parcă eram legat de picioare! Vă dați seama ce sentiment trebuie să ai atunci când ești aplaudat de un stadion întreg”!. Bratu își dorește enorm să promoveze cu Petrolul, visează să joace cu România la un campionat mondial, dar și să evolueze în Spania. Legat de situația actuală, Mario spune că își împarte timpul între școala on-line, antrenamente, jocurile pe calculator, seriale și filme. Mario Bratu se antrenează de la 14 ani cu seniorii, în acest sezon a devenit component de bază al lotului, dar mai merge și la echipa de juniori a clubului unde reușește goluri deosebite.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co