Actualitate

Zeci de școli și grădinițe din Ploiești, modernizate înainte de toamnă

Pregătiri intense pentru începutul anului școlar în Ploiești. Zeci de unități de învățământ preuniversitar trec prin lucrări de reparații, igienizare și modernizare. O parte au fost deja finalizate, altele sunt în plină desfășurare, iar pentru alte zeci de școli și grădinițe se pregătesc amplasamentele pentru intervenții viitoare.

Peste 30 de unități de învățământ din Ploiești au beneficiat deja de intervenții punctuale, esențiale pentru siguranța și confortul elevilor. De la reparații ale instalațiilor electrice și sanitare, până la refacerea acoperișurilor, gardurilor sau grupurilor sanitare pentru copii cu dizabilități.

Colegii precum „Spiru Haret”, „Virgil Madgearu”, „Nichita Stănescu” sau școli gimnaziale precum „George Coșbuc”, „Ienăchiță Văcărescu” ori „Nicolae Simache” sunt printre cele în care lucrările au fost deja finalizate.

În alte 15 unități se lucrează intens. Printre acestea: Școala „George Emil Palade” – unde se amenajează sala de sport, Școala „Mihai Eminescu” – cu reparații în sălile de clasă, și Colegiul Național „Mihai Viteazul”, unde se modernizează împrejmuirea și canalizarea.

De asemenea, școlile „Toma Caragiu”, „Radu Stanian”, „Nicolae Bălcescu” sau „Nicolae Iorga” sunt în plin proces de igienizare sau refacere a grupurilor sanitare.

Pe lista de amplasamente pregătite pentru lucrări, apar școli precum „Anton Pann”, „Elena Doamna”, „Sfânta Vineri” sau „Florin Comișel”, precum și mai multe grădinițe și creșe, printre care: „Scufița Roșie”, „Dumbrava Minunată”, „Cheița de Aur”, și „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Se vor înlocui uși, calorifere, conducte, se va igieniza temeinic fiecare spațiu și se vor verifica instalațiile electrice și sanitare.

Toate aceste intervenții sunt coordonate de Primăria Ploiești, prin Direcția Tehnic-Investiții, cu sprijinul viceprimarului Zoia Staicu, responsabilă de infrastructura educațională a orașului. Scopul este clar: școli mai sigure, mai curate și mai bine pregătite pentru elevi la început de septembrie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co