Actualitate

Ziua veteranilor de război–o lecție de istorie

Colonelul Vasile Mureșan (96 ani), căpitanul Gheorghe Enache (96 ani) și căpitanul Tudor Rădoi (95 ani). Ei au fost cei care au ținut o lecție de istorie aparte, în fața mai multor elevi ai liceelor câmpinene, la simpozionul dedicat Zilei Veteranilor de Război.
Cei trei longevivi câmpineni au vorbit tinerilor despre activitatea lor, iar elevii au citit eseurile scrise, în care și-au arătat admirația și respectul. A fost ca un schimb de experiență, o întâlnire cum rar au ocazia, atât adolescenții, cât și supraviețuitorii războaielor din secolul trecut. Participanții au aflat că acești trei veterani nu s-au născut în Câmpina, ci au venit aici prin căsătorie sau profesia practicată. Au ajuns să trăiască aproape 100 de ani, deoarece au mers mult pe jos și au avut familii numeroase, care le-au fost alături.
Lucrările elevilor, elaborate sub îndrumarea profesorilor de istorie, au fost pe placul celor prezenți și vor fi incluse în Cartea de aur, care va fi reeditată în acest an. Veteranii au primit aplauze, diplome și daruri din partea administrației locale. Câmpina are în total opt veterani rămași în viață, însă doar aceștia trei se pot deplasa.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co