Actualitate

Zona centrală a Ploieștiului, paralizată de lucrările la gaze

De circa o săptămână, strada Poștei, una dintre cele mai circulate din Ploiești, a fost blocată parțial, traficul devenind infernal. Reprezentanții firmei care efectuează lucrări aici ne spun că se schimbă conductele de gaze vechi de 92 de ani, deoarece reprezintă un real pericol. Astăzi, o bandă de circulație de pe strada Poștei, cuprinsă între linia de tramvai și strada Triumfului, a fost ocupată de utilaje și de echipele de muncitori care spărgeau asfaltul pentru înlocuirea conductelor. Potrivit șefului de șantier, strada va fi reparată și asfaltată în mai puțin de două săptămâni.
Schimbarea conductelor de gaze a fost prevăzută pentru 10 km de străzi, toate din zona centrală. Deși termenul de execuție este de 24 de luni, cu începere de la jumătatea lui aprilie, reprezentanții firmei de construcție spun că în circa două luni toate străzile vor fi finalizate, inclusiv cu refacerea asfaltului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co