Actualitate

4 ambulanțe noi în Prahova

La nivel național, au fost distribuite 120 de ambulanțe de tip C pentru dotarea inspectoratelor pentru situații de urgență și serviciilor de ambulanță județene. Dintre acestea, 4 au ajuns în Prahova, iar până la final de an încă 19 ambulanțe noi vor intra în dotarea Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
Ambulanța tip C este destinată intervenției medicale de urgență la cel mai înalt nivel și transportului medical asistat al pacientului critic, fiind dotată cu echipamente și materiale de terapie intensivă.
În componența SAJ Prahova au intrat 3 ambulanțe, dotate cu aparatură modernă, prevăzute cu monitor sau defibrilator, dar și cu aparat de ventilație, pentru intervenția medicală de urgență.
Cea de-a patra ambulanță a intrat în dotarea ISU Prahova și va rămâne la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, având în vedere că este o ambulanță de terapie intensivă care va interveni în cazurile de urgență sub coordonarea unui medic.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că proiectul de dotare cu ambulanțe achiziționate din fonduri europene este implementat de DSU-IGSU, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co