Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Grozavu era convins de promovare

“Sunt absolut convins că dacă mi-aș fi dus contractul pînă la capăt aș fi reușit să promovez”. Declarația aparține lui Leo Grozavu, fostul antrenor al Petrolului. El a apus, astăzi, la emisiunea “GSP Live” că a plecat cu mult entuziasm la proiectul Petrolul, dar după puțin timp și-a dat seama că era mult mai greu și nu a fost sprijinit suficient: ”Mărturie sunt jocurile echipei și golurile marcate dar probabil că nu am fost bun pentru Ploiești. Petrolul este un club special, am găsit mult entuziasm acolo, toată lumea trăiește pentru echipă, este foarte multă patimă. Fanii vor rezultate, dar acestea vin în urma muncii, nu se poate într-un timp scurt.” – a spus Grozavu. Antrenorul, liber de contract la acest moment, a mai declarat că a avut nevoie, la Ploiești, doar de susținere și răbdare pentru că nu poți fi judecat într-un timp foarte scurt:”Se dorea cu echipa cu care s-a promovat în liga a doua să se promoveze și în prima ligă, dar așa este destul de dificil. Este foarte scurt timpul, după două luni de zile să fii judecat. Am spus de la început că este nevoie doar de sprijin și răbdare, nimic altceva”. Însă pe ,,Ilie Oană” fanii sunt pătimași, iar Grozavu nu a beneficiat de răbdarea lor. El a intrat în conflict cu unii suporteri și după remiza cu Mioveni a renunțat. Petrolul nu a prins nici măcar barajul, iar la acest moment nu se știe nimic despre viitorul echipei care mai are 14 jucători sub contract.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co