Actualitate

40 de echipamente audio furate dintr-un TIR: doi suspecți reținuți

Descinderi ale polițiștilor prahoveni într-un dosar de delapidare și tăinuire. Două persoane au fost reținute, iar prejudiciul este de zeci de mii de lei, după ce mai multe echipamente audio au fost sustrase în timpul unui transport de marfă.

Pe 9 mai, polițiștii Secției 3 din Ploiești au efectuat patru percheziții domiciliare pe raza județului Prahova. Ancheta vizează o grupare suspectată că ar fi furat 40 de echipamente audio dintr-un TIR aflat în tranzit, între 4 și 7 martie.

Valoarea prejudiciului este estimată la aproximativ 50.000 de lei. O parte dintre bunuri au fost recuperate. Totodată, anchetatorii au descoperit că un alt individ ar fi încercat să vândă echipamentele furate, ceea ce a dus la extinderea cercetărilor.

În urma descinderilor, două persoane au fost conduse la audieri, iar după administrarea probatoriului, doi bărbați în vârstă de 33, respectiv 35 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore. Ei urmează să fie prezentați procurorilor pentru luarea unor măsuri preventive.

Cercetările sunt în plină desfășurare, iar polițiștii încearcă acum să stabilească întreaga rețea implicată și eventualele legături cu alte fapte similare. Dosarul penal este instrumentat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare și tăinuire.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co