Sport

S-au închis peluzele!

Peluzele arenei “Ilie Oană” vor fi închise pentru următoarele șase meciuri. Sancțiunea vine de la Comisia de Disciplină a FRF, din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei la meciul cu Ceahlăul. Mai mult, clubul trebuie să plătească și 30.000 de lei amendă pentru aceleași probleme.

Astăzi, conducerea clubului a prezentat un comunicat de presă postat pe siteul oficial, ca urmare a unui articol apărut în presa locală și care prezenta motivele “războiului” dintre galeria Petrolului și conducere. În comunicat se precizează că la data de 16 octombrie FC Petrolul a achitat fotbaliștilor săi și staff-ului tehnic drepturile salariale aferente lunii septembrie, neexistând întârzieri în ultimele două sezoane.

Oficialii clubului recunosc că singura problemă o reprezintă restanțele financiare către jucători cauzate de neachitarea bonusurilor de performanță de către Consiliul Local. Se mai precizează faptul că, de data aceasta, nu va mai exista niciun dialog între conducerea Petrolului și o parte a suporterilor. Clubul susține că știe clar cine sunt cei vinovați de evenimentele din ultima perioadă și care este interesul acestora. Asta pentru că în cazul celor vizați, astăzi au fost depuse plângeri la Poliția Municipală Ploiești, declanșându-se și o anchetă penală.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co