284 de ani de la nașterea lui Haydn
Compozitorul austriac, Joseph Haydn, va fi aniversat săptămâna aceasta la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești. Haydn, considerat părintele simfoniei și al cvartetului de coarde, s-a născut pe 31 martie acum 284 de ani.
Concertul dedicat compozitorului Haydn este programat joi, cu începere de la ora 19, sub bagheta dirijorului Radu Postavaru. Spectacolul va cuprinde în totalitate opere ale compozitorului. Vorbim despre două lucrări în interpretarea violoncelistului Filip Papa și două dintre cele mai cunoscute simfonii. La final, melomanii vor putea asculta cea mai spectaculoasă lucrare a lui Haydn.
Celebrul ” Final” al simfoniei, în care instrumentiștii ” se plâng ” și ” îi spun” contelui toate nemulțumirile, urmate de ieșirea de pe scenă pe rând a protagoniștilor, se încheie cu acorduri interpretate doar de două viori. “Despărțirea” de publicul filarmonicii ploieștene nu va dura decât până joia viitoare, când va avea loc ” Gala Tinerilor Interpreți”.



