Actualitate

A disparut apa

Comuna Telega este cunoscută şi recunoscută la nivel naţional dintr-un singur motiv: băile de apă sărată, apă cu proprietăţi curative semnificative. Iată însă că principalul punct de atracţiei al comunei situate pe un munte de sare a dispărut…peste noapte. Apa din bazinul natural, în jurul căruia au fost amenajate mai multe amplasamente pentru clienţi, s-a scurs pur şi simplu în pârâul Sărata. Nu este pentru prima oară când se întâmplă aşa ceva. Apa a mai „dispărut” şi în 1965, 1984 şi 2001. La fel ca acum.
Deşi baia de apă sărată este concesionată pe 49 de ani, primăria primind anual 100 de milioane de lei vechi, primarul nu are nici o putere în acel loc. Proprietara, Gina Cacarumbas, este cea care ar trebui să ia măsurile ce se impun pentru a readuce baia la stadiul în care era cu puţin timp, aşteaptă ajutor din partea unei firme de specialitate. Şi are, totuşi sprijinul primarului, care, conform celor declarate, are în primul rând grija comunităţii pe care o conduce. Patroana stabilimentului este optimistă! Crede că până pe 1 mai băile Telega vor fi din nou funcţionale.
De situaţia băii de la Telega se interesează şi unii consilieri locali. Nu de alta, dar bugetul comunei ar avea mult de suferit dacă turiştii nu ar mai veni în comuna de lângă Câmpina.
Localnicii din Telega nu îţi fac griji prea mari. Apa a mai dispărut şi în scurt timp lacul s-a umplut din nou. Au muncit şi ei, au făcut „muncă patriotică” şi apoi natura a făcut restul. Nu trebuie decât apă de ploaie că sare există!
Se pare că şi reprezentanţii Consiliului Judeţean sunt interesaţi de soarta Băilor de la Telega. Ei urmează să facă o vizită în zonă şi să găsească soluţii prin care să aducă acest loc la standardele cunoscute, cât mai repede, înainte ca turiştii să găsească alte locuri unde să meargă să facă băi cu apă sărată.
httpv://tr.youtube.com/watch?v=pzjsiV74TEM

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co