A fost frumos în Kumanovo
A fost frumos în Kumanovo! Aceasta a fost delegaţia pe care a tras-o delegaţia câmpineană, atunci când s-a întors din Macedonia. Oaspeţii reprezentanţilor administraţiei locale au făcut tot posibilul pentru ca cei cu care s-au înfrăţit, să se simtă mai bine decât acasă. Reprezentanţii comunităţii macedonene au stat de vorbă, mai ales, despre posibilităţile extinderii colaborării economice între cele două oraşe, în ideea netezirii căii către aderarea la Uniunea Europeană. Concluziile deplasării la Kumanovo au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă chiar de unii dintre cei care au făcut parte din delegaţie. Reprezentanţii administraţiei locale câmpinene ar fi dorit ca cei din Kumanovo să poată fi prezenţi la Câmpina, cu ocazia Festivalului Toamnei, care va avea loc de 2 şi 3 octombrie, însă acest lucru nu este posibil. Este de aşteptat, însă, ca la festivalul Hora Prahoveană, de anul viitor, să vină şi un ansamblu folcloric din Kumanovo.