Imobiliare Valea Prahovei
Facebook

Absentele, eterna poveste…

De la inceputul sezonului Petrolul a avut mereu absente in randul jucatorilor. Ca au fost suspendati sau accidentati, gruparea petrolista n-a putut trimite, pe teren, cea mai buna formula. La fiecare etapa cate doi, trei jucatori lipsesc iar asta conteaza. A spus-o, recent, antrenorul Sebi Tudor care acuza situatia nefericita prin care trece echipa. Mai mul,t au fost meciuri in care si fotbalistii care au jucat nu erau refacuti suta la suta, cum ar fi Tamuz si Farina. Nici la urmatoarea partida de campionat, banca tehnica nu se va putea baza pe tot lotul. Fundasul Peteleu si mijlocasul Varga vor lipsi, fiind suspendati din cauza cartonaselor galbene primite la Ovidiu. Tot la acel meci atacantul Sofien Moussa a iesit cu probleme musculare, avand sanse mici sa joace meciul urmator, la fel ca si fundasul Alex Tudose. Toti acestia vor vedea, din loje, infruntarea Petrolului cu ACS Poli Timisoara care se va disputa, luni seara, pe arena Ilie “Oană”. Surse oficiale din cadrul clubului dau ca sigur faptul ca meciul se va disputa la Ploiesti. Asta dupa ce, aseara, directorul sportiv al timisorenilor, Daniel Stanciu, a dezvaluit faptul ca ploiestenii le-au propus arena din Chiajna ca loc de desfasurare al meciului insa banatenii au refuzat aceasta varianta. Toata situatia a aparut dupa ce gazonul de pe arena ploiesteana s-a degradat foarte mult, fiind in grija celor de la Societatea de Gospodarire Urbana. Conform primarului interimar al orasului, Iulian Teodorescu, s-au gasit fonduri pentru schimbarea totala a ierbii iar asta inseamna ca Petrolul sa joace, timp de o luna si jumatate, pe “ Astra”, la Chiajna sau Brasov.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co