Accident cumplit pe DN 1, la Băicoi
Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, sâmbătă, despre producerea unui grav accident rutier pe Drumul Național 1, în afara localității Băicoi.
Din primele verificări de la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 35 de ani care conducea o autoutilitară ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism care era condus de către un bărbat de 68 de ani.
Din impact, roata unui vehicul ar fi acroșat un alt autoturism care era condus de către o tânără de 22 de ani.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a tinerei, care a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Salvatorii prahoveni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și acordarea primului ajutor medical.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.