Actualitate

Accident rutier, cu victime, în Poiana Țapului, DN1

Polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați astăzi, cu privire la faptul că pe Drumul Național 1, la kilometrul 127, în localitatea Bușteni s-a produs un accident rutier

Accidentul a fost provocat de o coliziune între două autoturisme, conduse de un bărbat de 70 de ani și unul de 20 de ani, care circulau din sens opus.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a doi pasageri, de 48 și 56 de ani din cele două autoturisme.

Pompierii din cadrul Detașamentului Sinaia au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD, iar pompierii Detașamentului Câmpina, au intervenit cu o ambulanță SMURD. La fața locului s-a deplasat și ambulanța SMURD TIM, iar în sprijin a acționat și o ambulanță SAJ Prahova.

Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate 2 autoturisme și un al treilea ar fi fost avariat de componente ale celor două autoturisme care au intrat în coliziune, precum și cei 7 ocupanți ai acestora, dintre care 2 au fost răniți și primesc îngrijiri medicale la fața locului.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co