Actualitate

Acreditarea, o sperietioare pentru autorităţi

Strategia Ministerului Sănătăţii privind comasarea sau desfiinţarea unor unităţi sanitare este pur orientativă şi doar consiliile locale vor decide ceea ce se va întâmpla cu spitalele pe care le au în administrare. Prefectul judeţului Prahova, Adrian Dobre, a mers la minister şi a discutat cu reprezentanţii acestuia. Astăzi, prefectul a încercat să lămurească aspectele care nu s-au înţeles în momentul apariţiei strategiei. Consiliile locale pot decide ce vor face cu aceste unităţi, dar în momentul acreditării este foarte posibil ca autorităţile să trebuiască să susţină plata pentru aceste spitalele. Prefectul susţine că în acest moment preventoriul de la Poiana Ţapului nu întruneşte condiţiile acreditării nici pe departe. Cât despre spitalul TBC de la Floreşti, ministerul are o nouă viziune care pare să excludă riscurile existente acolo. Prefectul a primit memorii de la primăriile Bălţeşti, Floreşti, Azuga, Urlaţi şi Ploieşti, prin care se solicită menţinerea  unităţilor spitaliceşti de pe raza acestor localităţi cu aceeaşi activitate pe care o au în prezent. La Ploieşti, de exemplu, municipalitatea a solicitat ca Spitalul de Boli Infecţioase să rămână ca şi până acum dat fiind că această unitate deserveşte tot judeţul.httpv://www.youtube.com/watch?v=5w_kdCeSRPE

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co