Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Activități de week-end în Prahova

De astăzi și până duminică pasionații de mâncarea turcească şi tradiţiile otomane, sunt așteptați la Festivalul Turcesc care se desfășoară în Parcarea Grivița, din centrul Ploieștiului. Organizatorii Festivalului aduc în premieră la Ploiești vestita Fanfară otomană, alcătuită din voluntari. De asemenea, pe lângă Fanfara otomană, ploieștenii vor putea vedea dansul celor patru derviși rotitori, un moment special în cadrul Festivalului turcesc. Nu vor lipsi nici anul acesta meșteșugurile şi renumita bucătărie turcească, ilustrată printr-o expoziţie culinară care cuprinde în jur de 100 de standuri cu bunătăţi de toate felurile: tantuni, șuberek, plăcinte gozleme, kebab, baclava, rahat turcesc.Cafeaua, ceaiul turcesc, șerbetul, limonada vor fi și ele preparate tradițional, cu ingrediente și metode specifice bucătăriei Anatoliei.
Festivalul Cireșelor de la Bănești a devenit o frumoasă tradiție în zonă, fiind așteptat nu doar de amatorii de cireșe, dar și de cei dornici de distracție, de spectacol. Ediția din acest an are loc sâmbătă și duminică în centrul satului Urleta. La fel ca în anii precedenți, dincolo de tradițiile legate de cireșe, dincolo de grătarele încinse și berea care curge în valuri, administrația locală din Bănești a pregătit două zile de spectacole. În prima zi, după deschiderea oficială a festivalului, vor urca pe scenă Ansamblul “Floare de cireș” din Bănești, Nicoleta Voica, Maria Dragomiroiu, Leya D, Adda & Band. A doua zi, duminică, 16 iunie, vor cânta Florica Jinga, Adriana Deaș, Gelu Voicu și taraful său, Cabron și Vunk. În ambele zile, spectacolele încep la ora 16.00.
Mâine, 15 iunie, începând cu orele 10, la Breaza are loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului -concurs ”Joc și cânt la Breaza”, Tradiția- punte de legătură între trecut și viitor. Evenimentul este organizat de Liceul Teoretic ”Aurel Vlaicu”, Primăria Orașului Breaza și Centrul Cultural ”Ion Manolescu”.
Concursul are 3 secțiuni: secțiunea 1 de dans popular pe scena amplasată în fața Primăriei și secțiunea 2 și 3 de cântec, tradiții și obiceiuri populare care se vor derula în sala amfiteatru a Primăriei Orașului Breaza. Totul se va încheia cu festivitatea de premiere de la ora 16.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co