Agricultura pleacă de la minister
Descentralizarea începe să se contureze! În urma discuțiilor pe care reprezentanții consiliilor județene le-au avut cu guvernanții, se pare că ar fi fost trasată schema finală. În afară de Inspectoratul General al Poliției Române, și învățământul rămâne unitar. Se pare că prima direcție care va fi descentralizată este cea agricolă. S-a ajuns la această decizie în speranța că, astfel, agricultura românească se va dezvolta, prin intermediul unei monitorizări mai atente a primăriilor, din partea consiliilor județene. Pe de altă parte, descentralizarea aduce și un alt beneficiu – bugetul județului va crește, întrucât banii proveniți din impozitele pe venit vor rămâne în Prahova. Nu toate veștile sunt bune! Odată cu descentralizarea, unii bugetari își vor pierde locul de muncă, fie pentru că nu vor accepta noile repartizări, fie pentru că unii dintre ei, în mod special cei din posturile de conducere, nu vor mai fi numiți în funcție. Se vorbește deja de câteva luni de procesul descentralizării. Alături de regionalizare, România se va transforma total față de ceea ce a fost până acum. Rămâne de văzut dacă lucrurile vor decurge într-o direcție pozitivă și pentru românii de rând.